|
1. |
Sunt şi eu om muritor asemenea tuturor şi coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ. |
|
2. |
Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor. |
|
3. |
Şi după ce m-am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu. |
|
4. |
Am fost înfăşat în scutece şi am dat părinţilor grijă şi bătaie de cap. |
|
5. |
Şi nici un rege n-a început altfel, când s-a născut. |
|
6. |
Că toţi intră în viaţă în acelaşi fel şi ies iarăşi la fel. |
|
7. |
Pentru aceea m-am rugat şi mi s-a dat înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborât în mine. |
|
8. |
Am ţinut la ea mai mult decât la sceptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte faţă de ea. |
|
9. |
N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi. |
|
10. |
Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. |
|
11. |
Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, căci în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate. |
|
12. |
Şi m-am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea este născătoarea lor. |
|
13. |
Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără părere de rău şi nu ascund comorile ei. |
|
14. |
Ea este pentru oameni comoară nesfârşită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură. |
|
15. |
Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor. |
|
16. |
Că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor. |
|
17. |
El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt, ca să ştiu întocmirea lumii şi lucrarea stihiilor. |
|
18. |
Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului, |
|
19. |
Cursurile anilor şi rânduiala stelelor, |
|
20. |
Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor. |
|
21. |
Toate cele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învăţătură. |
|
22. |
Într-adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaînţelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neoprit, binefăcător, |
|
23. |
Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri. |
|
24. |
Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei. |
|
25. |
Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească. |
|
26. |
Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale. |
|
27. |
Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine însăşi, ea toate le înnoieşte, şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci. |
|
28. |
Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte, fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune. |
|
29. |
Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înţelepciunea o întrece. |
|
30. |
Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii. |