1. |
Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, |
2. |
Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. |
3. |
Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. |
4. |
Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. |
5. |
Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. |
6. |
De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji. |
7. |
Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată. |
8. |
Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire; |
9. |
Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, |
10. |
Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim. |
11. |
De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi. |
12. |
Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc; |
13. |
Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare. Trăiţi între voi în bună pace. |
14. |
Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi. |
15. |
Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi. |
16. |
Bucuraţi-vă pururea. |
17. |
Rugaţi-vă neîncetat. |
18. |
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi. |
19. |
Duhul să nu-l stingeţi. |
20. |
Proorociile să nu le dispreţuiţi. |
21. |
Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; |
22. |
Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. |
23. |
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. |
24. |
Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini. |
25. |
Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi. |
26. |
Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă. |
27. |
Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi. |
28. |
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin! |