Vă rătăciţi neştiind Scripturile" (Matei, 22,29)
Iezechiel

Capitolul 25
1. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
2. "Fiul omului, întoarce-ţi faţa spre fiii lui Amon şi grăieşte împotriva lor.
3. Spune fiilor lui Amon: Ascultaţi cuvântul Domnului Dumnezeu: Aşa zice Domnul Dumnezeu: Deoarece tu faci: Aha! Aha! împotriva locaşului Meu cel sfânt când el e pângărit şi când ţara lui Israel e pustiită şi casa lui Iuda dusă în robie,
4. De aceea, iată Eu te voi da de moştenire fiilor Răsăritului, care îşi vor face sălaşele la tine şi vor aşeza la tine corturile şi vor mânca fructele şi laptele tău.
5. Voi face din Raba un staul de cămile şi din cetăţile lui Amon o stână de oi, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.
6. Că aşa zice Domnul Dumnezeu: Pentru că ai bătut din palme şi ai bătut din picioare şi din suflet te-ai bucurat cu tot dispreţul tău pentru ţara lui Israel,
7. De aceea iată Eu Îmi voi întinde mâna împotriva ta şi te voi da popoarelor spre jefuire şi te voi stârpi din numărul popoarelor şi din numărul ţărilor te voi şterge; te voi zdrobi şi vei şti că Eu sunt Domnul".
8. Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Pentru că Moab şi Seir zic: Iată şi casa lui Iuda este ca toate neamurile;
9. De aceea iată Eu, începând de la cetăţi, de la toate cetăţile lui de pe hotar, de la Bet-Ieşimot, Baal-Meon şi Chiriataim, podoabele ţării, voi descoperi colinele Moabului şi voi nimici cetăţile lui în toată întinderea lui.
10. Şi-l voi deschide şi-l voi da în stăpânire fiilor Răsăritului împreună cu ţara fiilor lui Amon, ca să nu se mai amintească despre fiii lui Amon printre neamuri.
11. Voi săvârşi astfel judecăţi împotriva lui Moab, şi ei vor şti că Eu sunt Domnul".
12. Aşa zice Domnul Dumnezeu: "Pentru că Edom s-a răzbunat cumplit împotriva casei lui Iuda şi a păcătuit greu, săvârşind răzbunare asupra ei,
13. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Îmi voi întinde mâna împotriva Edomului şi voi pierde din el pe oameni şi pe animale şi îl voi face pustietate; de la Teman până la Dedan toţi vor cădea de sabie.
14. Răzbunarea Mea împotriva Edomului o voi săvârşi prin mâna poporului Meu Israel; el va lucra în Edom după mânia Mea şi după urgia Mea şi vor şti Edomiţii ce este răzbunarea Mea", zice Domnul Dumnezeu.
15. Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: "Pentru că Filistenii s-au purtat răzbunători şi s-au răzbunat cu ură în suflet şi cu o veşnică duşmănie de moarte,
16. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu: "Iată Eu Îmi voi întinde mâna împotriva Filistenilor şi voi pierde pe Cheretieni şi restul locuitorilor de pe ţărmul mării îl voi stârpi.
17. Voi săvârşi împotriva lor cumplite răzbunări, pedepse grele, şi vor şti că Eu sunt Domnul, când voi săvârşi asupra lor răzbunarea Mea".
DESPRE