1. |
Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, |
2. |
Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit. |
3. |
Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit măsura credinţei. |
4. |
Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, |
5. |
Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora; |
6. |
Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei; |
7. |
Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură; |
8. |
Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună! |
9. |
Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. |
10. |
În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă; în cinste, unii altora daţi-vă întâietate. |
11. |
La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi. |
12. |
Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi. |
13. |
Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor, iubirea de străini urmând. |
14. |
Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. |
15. |
Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng. |
16. |
Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi. |
17. |
Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. |
18. |
Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. |
19. |
Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". |
20. |
Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. |
21. |
Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele. |